Love what you do and you will be able to work each and any day.
S-a terminat Festivalul Național de Teatru Săptămâna Comediei din Brașov. M-am întors în București cu gândul și concentrarea la celelalte proiecte pe care tocmai le-am început sau pe care le știu de mult.
Dar am rămas totuși cu un gând care tot revine încă din ziua 5 sau 6 la festival: să dedici 7 zile la rând aceluiași lucru e extrem de dificil. Te taxează; mental și fizic. Corpu’-ți învață deja ritmul și parcă cere schimbarea cu un gol în stomac sau un vertigo neașteptat.
Să faci același lucru 7 zile la rând este un exercițiu de reziliență. Și răbdare. Un exercițiu al dedicării tale.
Și dacă vreunul din ingredientele de mai sus lipsește, îți rămâne o rețetă defectuoasă și un rezultat mai puțin decât încântător. Fără răbdare, s-ar putea să aștepți sfârșitul fără să-nțelegi mare lucru. Fără reziliență, s-ar putea ca 7 zile repetitive s-ar putea să-ți aducă mai multe dificultăți decât împliniri. Fără dedicare, s-ar putea să-ți urăști viața timp de 7 zile (cel puțin).
Am văzut câte puțin din efectele lipsurilor de mai sus pe fețele celor care veneau zilnic la festival: voluntari, spectatori, poate chiar și portarul care hotăra când se închid ușile pentru spectacol.
Și am văzut și efectul invers: spectatori care aduceau din entuziasmul lor să-l împartă cu restul. Zi de zi. La fiecare spectacol.
Și cert e că 7 zile la rând nu e deloc mult în ansamblul lucrurilor.
Dar să dedici 7 zile la rând aceluiași lucru e extrem de dificil.
Noroc că 7 zile la rând m-am bucurat să fac ce-mi place. Și poate că ăsta e antidotul împotriva plictiselii sau lipsei de reziliență. Clișeicul “love what you do and you will never work a day in your life”. Doar că eu l-aș actualiza:
Love what you do and you will be able to work each and any day.
Fără durere și fără chin.
Căci, până la urmă, și abilitatea asta de a munci 7 zile la rând, păstrând măcar o fărâmă de entuziasm și urmând în esență același și același drum, e o superputere. E ceva pentru care sunt recunoscătoare. Din când în când măcar.
Scriind toate acestea, let me be clear:
Nu încurajez hussle culture.
Acest articol nu are rolul de a te împinge să lucrezi zi de zi, fără pauze, fără limite.
Știm cu toții unde duce și acea rețetă: epuizare, burnout, imposibilitatea de a trasa limite și timp irecuperabil pierdut.
Acest scurt text intervenție e născut întocmai din gândul că munca zilnică și nevariată este extrem de dificilă, chiar și cu dozele de entuziasm, reziliență și răbdare din dotare. Însă chiar și așa, există unii norocoși care reușesc să lucreze făcând ceea ce le place. Și acolo, rețeta e mai aproape de a fi perfectă, chiar dacă nu universal valabilă.
Fotografie de Florin Ghioca la Săptămâna Comediei 2025, spectacolul “La doi pași de Mullingar” | Teatrul Nottara București