Un fel de rezumat despre ce vrem de la mediul înconjurător și ce primim, de fapt
Sunt de fel o fiinţă curioasă, aşa că, în lungile mele sesiuni de umblat brambura, atât online, cât şi offline, am avut timp să observ naşterea şi răspândirea unui fenomen la care încă nu ştiu cum să mă raportez: o falsă popularizare a naturalului – sau o popularizare a naturalului fals.
Atât în naraţiunea digitală, cât şi în decorurile offline, naturalul e un element central al multor abordări estetice. Avem texturi naturale, materiale naturale, alimente naturale, bio, organice, dar mai ales aparenţa naturii, de obicei realizată prin intermediul plantelor din plastic şi al panourilor întregi ce mimează o vegetaţie…tot din plastic. Asta, paradoxal, în timp ce spaţiile verzi din oraşe scad văzând cu ochii.
Aşa apare paradoxul social care face ca, pe măsură ce un spaţiu sau o zonă e mai puternic gentrificată, cu atât apelul la natură și natural, e mai des întâlnit. Şi, deşi incomode, explicaţiile sunt lângă noi. În economia experienţei, unde produsul bun e produs plus poveste, interesul faţă de natură, față de ce este natural (mai ales în alimentaţie) a devenit un simbol al statutului social. Pentru că, ironic, deşi vrem o estetică naturală sau vorbim despre grija pentru mediu şi despre cum ce e bun şi merită avut e mereu natural/organic, în realitate contactul cu natura vie, adevărată, devine tot mai scăzut.
Spaţiile verzi sunt tot mai des confiscate şi transformate în te-miri-ce spaţii comerciale sau residence-uri, oportunităţile de contact cu natura sunt tot mai rare şi, de obicei, asimilate altor tipuri de experienţe. Satele sunt fie idealizate nerealist, fie demonizate, la fel de nerealist.
E aproape de parcă ne-ar fi ruşine, sau poate teamă, să ne murdărim de noroi sau să ne întâlnim cu vreo jivină. De parcă un contact direct cu natura, cu natura reală şi nu întotdeauna Instagram-worthy, ne-ar ameninţa zona de confort. Pentru că valoarea socială, valoarea culturală a naturii este dată de contextul în care ne întâlnim cu ea.
Iar în prezent, ne întâlnim cu surogatele naturii şi naturalului pentru a compensa şi a ne distrage atenţia de la problemele naturii reale, dar şi de la cele ale experienţei umane, în timp ce ne păstrăm capitalul social şi ne etalăm virtuţile bune.
Iar un exemplu demn de analizat în acest sens este cel al curentului hygge, minimalismul scandinav ce îţi promite să aducă mai aproape de tine natura, prin intermediul textilelor naturale, al luminii calde, plantelor ornamentale şi lumânărilor parfumate, construind o estetică a locuinţelor (şi, în consecinţă, o experienţă a locuirii) cât mai uniformă. La fel de uniformă precum criza locuirii, problemă globală căreia nimeni nu pare să-i caute soluţii reale, sau întrebările legate de cum extindem oraşele astfel încât să nu sacrificăm spaţiul verde. Sau ca fratele mai mic, trendul cottage core aesthetic, care îţi spune că e cool să porţi pasteluri, fundiţe, imprimeuri cu floricele şi fructe, să coci plăcinte sau să pui de ceai seara în loc să mergi în club, dar nu te ajută să-ţi înţelegi şi respecţi ritmul natural al organismului tău.
De fapt, la o privire mai atentă, nici unul dintre trenduri nu are legătură cu reconectarea la natură, însă ambele sunt moduri de a modela comportamentele de consum, în sensul afişării unor valori noi.
Iar la bază, acest lucru e hrănit de aceeaşi veche (şi, oh!, naturală) nevoie de apartenență la o comunitate. Doar că, spre deosebire de generaţiile trecute, astăzi ne putem alege comunităţile de care vrem să aparţinem. Iar acest lucru include o aliniere de perspectivă, discurs şi comportament de consum la comunităţile pe care le percepem ca fiind dezirabile.
Toate astea, în timp ce căutăm să consumăm ultimele trenduri şi împuţinăm şansele de a ne întâlni 1:1 cu natura nereglementată în fiecare zi, în numele profitului şi confortului.
Asta în timp ce criza accesului la locuire face până şi din plantele de apartament un simbol al statutului social şi al apartenenţei (pentru că, nu-i aşa, e o muncă titanică să te muţi cu n ghivece de plante de la o chirie la alta, dacă nu ai propria locuinţă,) iar ţăranii devin nişte paria sociali care n-au muncit suficient să se ridice şi, deci, sunt vinovaţi de răul societăţii şi extremismele care ne sperie; fermierii sunt un fel de rău necesar pe care-l acceptăm, dar cu care nu ne dorim să ne amestecăm mai mult decât e nevoie şi care trebuie reglementat cât mai în detaliu; iar natura nu mai e un mediu în care ne integrăm sau căruia ne dorim să-i aparţinem, ci încă o formă de capital, nişte bunuri pe care le deţinem şi exploatăm în virtutea unor scopuri mai mari, în timp ce ne îngrijorăm, ipocrit, de distrugerea sa.
Nu ştiu încotro o să ducă trendurile inspirate de natură societatea tot mai tehnologizată şi mai suprapusă noţiunii de confort – şi, invariabil, de supraconsum – şi nici măcar nu mă încumet să caut un posibil răspuns. Recunosc, până şi să le observ mă sperie, deşi nu ştiu cât mă sperie procesul de observaţie în sine, sau mai degrabă faptul că, uneori, parcă sunt singura dintr-o încăpere care le vede. Tot ce ştiu, însă, este că perspectiva capitalistă asupra naturii, care trebuie şi va fi exploatată până la ultima picătură, e în profund dezacord cu nevoile, cu toate nevoile fiinţei umane, iar costurile sunt deja prea mari să ni le permitem.
Text de Lucreția Lixandru
Scriu ca să împart cu ceilalţi întrebările şi răspunsurile pe care le-am descoperit, dar şi ca să fac lumea un loc măcar mai puţin singuratic. Îmi pun frecvent întrebări despre lumea din jurul meu, cărora încerc să le răspund prin lecturi, dar mai ales prin observaţie. Iubesc să citesc, artele, natura şi animalele.
Unfelderezumat este o rubrică pe care am creat-o pentru că mie îmi place să spun lucrurilor pe nume, scurt, concis și concret. Ca un rezumat bun care te face să înțelegi problema generală bine de tot, dar îți și oferă oportunități de a explora mai mult. Un fel de rezumat e o rubrică de idei și inspirație în probleme de viață, freelancing și filosofie la miezul nopții. Este un context pe care mi-l ofer mie de a spune mai des ceea ce am spus și de a scrie mai des ceea ce-mi doresc să scriu. Căci scriu bine și am de spus lucruri pe care nu mulți le spun.
Și sunt sigură că am în jurul meu mulți oameni cu idei, printre care și tu.
Dacă vrei să scrii în rubrica Un fel de rezumat, scrie-mi ideea ta la contact@unfeldescriitor.com